Fiica unei paciente de la „Matei Balș”: I-am dus mamei o aerotermă. Aveam acordul spitalului

Fiica unei paciente de la „Matei Balș”: I-am dus mamei o aerotermă. Aveam acordul spitalului
Fiica unei paciente de la „Matei Balș”: I-am dus mamei o aerotermă. Aveam acordul spitalului / Sursă FOTO: captură antena3.ro
Publicat: 29/01/2021, 11:46

Mihaela Tănase, fiica unei paciente internate la Institutul „Matei Balș”, unde a avut loc un incediu în cursul dimineții de vienri, 29 ianuarie, a declarat că în urmă cu o săptămână i-a dus mamei sale în salon o aerotermă deoarece îi era frig.

Fiica pacientei a precizat faptul că persoanlul medical i-a transmis că îi poate duce acea aerotermă în condițiile în care în salon era destul de frig iar în ultima vreme, în Capitală, au fost temperaturi scăzute, potrivit antena3.ro.

„Am rugat personalul medical să îi duc o aerotermă. I-am dus o aerotermă săptămâna trecută, miercuri. Era frig”, a declarat Mihaela Tănase.

Personalul spitalului știa de aerotermă

Mama femeii se afla înternată la etajul 3 al clădirii care a ars după ce un incendiu a izbucnit primul nivel al construcției.

„Mama mi-a spus că îi este frig”, a mai acuzat femeia.

SURSE: De la ce ar fi pornit incendiul de la Spitalul „Matei Balș din București

Un scurtcircuit care a pornit de la o sursă de încălzire, o aerotermă care funcționa în salonul care a ars la Institutul 1Matei Balș” din București, ar putea fi cauza incendiului, în urma căruia au murit patru pacienți, au declarat pentru GÂNDUL surse din spital. Pompierii împreună cu polițiștii criminaliști investighează acum cauzele producerii incendiului.

La începutul lunii decembrie, pacienții COVID-19 de la Institutul Matei Balș și cei de la Spitalul Colentina, au rămas fără căldură, după ce aceste două unităţi COVID au fost deconectate de la reţeaua de furnizare a agentului termic din cauza unei avarii.

„Pentru că a fost o speculație de presă cu privire la căldura de la «Matei Balș», am discutat atât cu Termoenergetica, cât și cu call-centerul care primește telefoane pe situația căldurii, în ultima săptămână nu au existat probleme de căldură la «Matei Balș» și nici la blocurile din jur”, a declarat la începutul ședinței CGMB Nicușor Dan.

Informații actualizate despre incendiul de la „Matei Balș” pot fi găsite AICI.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluire șoc despre Călin Georgescu. Actorul Florin Zamfirescu aruncă bomba: Dispar toate!
Zodiile care vor primi o nuia de la Moș Nicolae. N-au fost cuminți în ultima...
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Horoscop 26 noiembrie 2024: Vești îngrijorătoare pentru nativii Săgetător. Planurile Balanțelor sunt răstălmăcite și puse...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Câți dintre utilizatorii de smartphone-uri ar renunța la sex mai degrabă decât la dispozitivele lor?